ANUNȚ PRIVIND RELUAREA ACTIVITĂȚII DE COMERCIALIZARE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR
publicat de Kovács Zoltán in Vineri , 15 Mai 2020, 11:45
ANUNȚ
în atenția operatorilor economici care își desfășoară activitatea în incinta Pieței Agroalimentare a municipiului Beiuș -
În contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-COV 2,
Față de încetarea stării de urgență instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 și, implicit, a efectelor prevederilor art. 1 din Hotărârea CLSU Beiuș nr. 3/23.03.2020,
Față de instituirea stării de alertă la nivel național, începând cu data de 15.05.2020,
Luând în considerare prevederile anexei la Hotărârea C.N.S.U. nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-COV 2,
ÎNCEPÂND CU DATA DE 15.05.2020, ESTE PERMISĂ RELUAREA ACTIVITĂȚII DE COMERCIALIZARE A PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR ÎN ÎNTREAGA INCINTĂ A PIEȚEI AGROALIMENTARE, INCLUSIV ÎN SECTOARELE C ȘI D ȘI ÎN SPAȚIILE COMERCIALE.
Ca o consecință a acestui fapt, toate contractele de închiriere ce au fost suspendate pe perioada stării de urgență, indiferent dacă suspendarea s-a dispus la inițiativa chiriașilor sau a proprietarului, ca urmare a efectelor Ordonanței militare nr. 2, se vor relua de drept, fără nicio formalitate prealabilă.
Toți operatorii ce desfășoară activități în incinta Pieței Agroalimentare, indiferent de obiectul acestora, au obligația să respecte măsurile de prevenire și protecție stabilite în anexa ce face parte integrantă din Hotărârea C.N.S.U. nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-COV 2.
Primar,
Ing. MLENDEA CĂLUȘ PETRU